Quasar – T. S. Khasis

să-ţi asculţi cuvintele

chiar atunci cînd le pronunţi,
conştient de împrejurarea
care le-a provocat rostirea

uneori exclamativă, alteori molcomă –
precum o zi de cuplu. să faci o pauză
în faţa bătrînei înviorată de şansa că mai
are cui lăsa un bilet: mi-s la cimitir. priveşte-i tîmplele,

pielea uscată a mîinilor ca solul african şi, dacă eşti în stare,
imaginează-ţi după-amiezele ei de boxe stinse
şi-n pauza aceea să-ţi pregăteşti
adjectivele, epitetele,

să te orientezi şi să eviţi

Continue reading

Advertisements

Poezii 2003-2005

Poezii de DAN ȚĂRANU

Woodstock 00

Mîine mă tund
c-o floare între dinţi
îmi voi da nimbul la strung
levănţică praf negru
pe ceafa brînzoasă
mîinile în poală
lama la rădăcină
la beregată
prin ciocul meu
pămătuf stricat
floci în canalul uterin al chiuvetei
caline
zîmbete de probă
să mă vadă prietena
aşezată pe colţul scaunului de piele
să se asigure
de mîine voi fi postcapilar şi eu
postmortem
adio chitară foc de tabără
rimel topindu-se pe corzi
adio cărare pe mijloc
radical voi fi
în mîinile frizeriţei glaciale
şi
drum cu troleul plin
plasa cu murături direct la ţintă
mama soacră
neg locvace
mînă mirosind a morcovi proaspeţi
uşor netezeşte perişorii strălucitori
beregata mi-o voi tăia
mai bine
ras în cap
ochelari de soare
acceptat de roiul de bişniţari
fecundîndu-se în casa valutară
salutară decizie
soarele patinîndu-mi recunoscător pe
chelie
vîntul
nu vîntul
zefirul mă va
mîine foarte excita
frizeriţa glacială.

Continue reading

Nimic nu anunţa viaţa de mai târziu

Poezii de ALEXANDRU FUNIERU

100 de absolut

erau zile despre care nu s-ar fi putut
spune nimic în care binele nefăcut
și dragostea neprimită dormeau
liniștite pe fundul paharului, la care ajungeai
rar și doar spre dimineață
autocarul cu români prăbușit
în muntenegru nu se deosebea
de câinele care i-a mâncat fața lui ionuț
100 de absolut plătești tu și-ți
zic cine e vinovat fix
câte unul de fiecare dramă
rațiunea tăia exact
la mijloc iar cerul deasupra
plimba indiferent
anotimpuri și orbital

la glastonbury 94 și pe ionuț
dar asta era cel mai puțin probabil
acum că nu mai e niciun dubiu ai văzut
cu ochii tăi și
ai înțeles în sfârșit evident al doilea după frateto
dar totuși la premii
nu mai ai de ales trebuie să fii apostol
să risipești cele mai alese miresme
când la aprozar sunt fructe
din import inodore tu
să fii mireasma perelor strugurilor de toate

s-o ajuți pe doamna ana
să facă vânzare românești
de la mama lor ia mirosiți
s-o ajuți pe simona din hălchiu
să ia bacul ea are unghii lungi
portocalii cu model
care zgârie subțire
subțire coaja cartofilor din plasă.

Continue reading

După plâns

Roman de CRISTIAN FULAȘ

(fragment)

Sticla de coniac nu pare să se termine niciodată, așa a fost ea făcută. Sunt într-o cameră perfect goală cu o singură fereastră. E semi-întuneric. Beau singur, nimic nu mă poate opri să îmi beau mințile. În fața mea, pe parchetul laminat negru, o sticluță de K și o seringă gata preparată. Beau și privesc sticluța, e tot ce mi-a mai rămas. Mă tem deja de momentul când se va termina, nu știu ce voi face. Vocile de dincolo de perete au ceva amenințător. Ridic mâneca puloverului, apoi pe cea a cămășii, apoi pe a puloverului de sub cămașă, apoi pe a cămășii de sub puloverul de sub cămașă. Fac ochii mari, ridic seringa, o înfig încet în deltoid, apăs pistonul ca un credincios care se roagă. Scot acul, privesc peretele. Deocamdată nimic. Beau coniac, sticla miraculoasă se umple la loc în momentul când o așez pe podea. O ridic, nu pare să fie niciun furtun dedesubt. O amețeală se ridică dintre clavicule, e reală și cât se poate de plăcută. Camera se umple de alb, întunericul din spatele ferestrei devine brusc neinteresant. O văd gata să meargă, cu o sacoșă în mână, să caute cartofi mai ieftini la țărani. Încerc să ridic mâna să apuc sticla, mâna nu mă ascultă. Cad pe spate, izbucnesc în râs, nimic mai amuzant decât să te transformi în țestos. Râd singur, numai singur se poate râde. Scot haină după haină de pe mine, e o ocupație plăcută. Am haine frumoase, noi, au și etichetele pe ele. Rămân întins pe spate, pe podea, număr secundele acestei amețeli. Număr și atât, a devenit doar o chestiune de răbdare. Tavanul începe să vină spre mine, încet, încet, încet.

Continue reading

Jurnal poliţist

Roman de ADRIANA MARCU

(fragmente)

Mă apuc să fac curat. Strâng tot, aerisesc, reordonez, să mă asigur că nu a umblat nimeni. Pun semne astfel încât orice atingere să îmi fie semnalată. Am atât de multe obiecte în cameră, încât praful nu reușește să se așeze între ele, așa că suflu puțin pe deasupra lor și praful s-a dus. Haine nu am așa de multe – dulapul a devenit arhivă pentru documente și am doar un turnuleț de haine împăturite atent care să acopere fundul fals al dulapului, dincolo de care e arhiva. Aspir covorul urmărind cu brațul aspiratorului liniile, fac opturi, mă duc, mă întorc, mă răsucesc, inspir culorile în ordine alfabetică, apoi le aspir ca într-un joc de șotron. Trag în gura lacomă firele de păr care alunecă vioaie pe parchet. O gură de aer și totul a dispărut. Aspir pe sub canapea atât cât pot căci e plin de cutii de carton cu fișe de lucru. Nu vreau să le mut căci ar auzi vecinul de dedesubt și, la un interogatoriu, ar spune că târșâiam periodic trei obiecte grele situate în mijlocul camerei.

Continue reading

Jocul cel bun al lui Ioan Şerbu

cronica 6 re

Cronică de ROBERT G. ELEKES

Pe vremea când generaţia noastră consta încă dintr-o aglomerare nediferenţiată de puşti şi puştoaice cu părul ciufulit, hoinărind prin spatele blocurilor, după „tehnicile” folosite în jocul de lego am fi putut fi foarte uşor împărţiţi în trei categorii: epigonii, adică cei care reconstruiau cu fidelitate modelul de pe cutia jocului, apoi experimentalii, cei care îşi dădeau frâu liber imaginaţiei jucându-se şi nu în ultimul rând bricoleurii, cei care nu aveau bani să îşi cumpere lego şi îşi creau propriul lor microcosmos semi-mulabil din hârtie, plastilină, nasturi şi noroi. Transferând simbolic aceste categorii asupra „jocului de-a poezia”, putem spune că în Lego (2014, Tracus Arte), volumul de debut al lui Ioan Șerbu, câştigător al premiului „Budila-Express” în cadrul primei ediţii a concursului de debut în poezie „Alexandru Muşina”, putem regăsi şi cunoaşte, în anumită măsură, fiecare dintre aceste trei formule de joc.

Continue reading

Viaţa prin filtru imagist

5 cronica comsa ian fix

Cronică de AMALIA COMĂNESCU

Sabina Comşa îşi construieşte volumul de debut, Toţi ceilalţi apropiaţi, reconstituindu-şi, cronologic, copilăria şi anumite momente din adolescenţă. Volumul este compus din două părţi: „Bypass” şi „Clipuri piratate”. Prima parte descrie, bazându-se pe experienţe trecute, scene trăite într-o vacanţă la bunici, astfel că în centrul acelor poeme se află aşa-numitele personaje „mamaie” şi „tataie”: „Părul/ lui tataie se face gazon. Mamaie cu foarfeca de unghii/ creează grădină după pattern englezesc. Părul lui tataie se face/ gazon, niciodată chelie. Mamaie îl creşte odată cu grâul pus/ la încolţit, citeşte în el semnele anului. Când nu-i convine/ ceva, îl încâlceşte. Cu croşeta face hamace pentru degetele/ boante. Părul lui tataie se face un model nou, brodat, pentru/ ciorapii noştri” (Andrele).

Continue reading

« Non, Monsieur Jourdain » sau cu proza pe scurtătură

4 cronica chivu fix

Cronică de RAMONA HĂRȘAN

Citind Sfârşit de sezon, e dificil să nu sesizezi intenţia lui Marius Chivu de a scrie o proză atât de consistentă în materie de conţinut (faptic) încât orice sofisticare a expresiei sau construcţiei să devină inutilă. În practică însă, „creatura” textuală nu se lasă supusă cu uşurinţă: în lipsa tehnicilor de „dresaj” necesare, adevărul faptelor refuză să-şi execute numărul, făcând ca întreaga întreprindere să frizeze eşecul. Senzaţia că secvenţele (sau „feliile”) de viaţă care au constituit probabil materia brută a textelor sunt altoite fără prea multă îndemânare cu elemente introduse forţat, retorica indolentă a comentariului narativ şi superficialitatea discursului în ansamblu contribuie deopotrivă la impresia că efortul „civilizator” pe care prozatorul îl investeşte în propriul scris este neîndestulător. Sau, altfel spus, efectul de autenticitate căutat prin excluderea oricărui artificiu textual se pierde aici în extrema opusă: în auto-indulgenţă, în utilizarea confuză a mijloacelor de expresie.

Continue reading

Let’s dance! Let’s sway! printre versuri şi imagini

3 cronica eftimie ian

Cronică de Larisa Stîlpeanu

Pentru volumul nordul e o stare de spirit, apărut în 2014 la editura Charmides, Gabi Eftimie a primit premiul „Tânărul poet al anului 2014”. Cel mai probabil, la baza acestei recunoaşteri a stat originalitatea poetei. Volumul este unul atipic şi se remarcă prin faptul că imaginile devin şi ele poeme, făcând front comun cu textul pentru a defini stări de spirit extrem de fine şi surprinzătoare. Astfel, psihologia lecturii merge mână în mână cu psihologia imaginii. Volumul este împărţit în două secvenţe, poezii şi imagini, iar acestea sunt atât de bine legate încât ne-ar fi foarte greu să privim cele două părţi ca fiind autonome; fiecărei poezii îi corespunde o imagine, acestea completându-se reciproc sub aceeaşi „stare de spirit”.

Continue reading

„non stop cu fervoare pe un hermital trip-hop”

2 cronica vieru ian fix2

Cronică de ANCA DUMITRU

Al şaselea volum de poeme semnat de Mihai Vieru propune o poezie pe cât de puţin revoltată, pe atât de predispusă la explorarea resurselor imaginarului şi ale limbajului. Ieri Park surprinde prin asocieri inedite ale unor situaţii absolut banale cu reprezentări dintre cele mai bizare şi intense: „GPS-ul mă aruncă într-o canapea mărginaşă/ livingul îşi arată dinţii ferestrelor/ aburiţi de cafeaua dimineţii/ soarele nostru negru pe lângă/ călugărul rogerius de curând plecat pe lacul roşu/ cu pânza plămânilor întinsă în lamele/ tăioase ale vântului” (şi firele înghesuite de păr). Desele imersiuni în zone ale stranietăţii reprezintă marele plus al volumului. În schimb, când vine vorba despre acrobaţiile lingvistice, poezia se află într-un echilibru ludic fragil, care, în fond, nu face altceva decât să pericliteze receptivitatea cititorului, oricare ar fi acesta. Formulările de tipul „doamna ne săfiţiiubiţi la fiecare bere” sau „ai întârziat sfertul armenesc” se vor a fi modalităţi ironice de a evita alunecarea în zonele arhiuzate ale limbajului. Din păcate, însă, efectul creat lasă, de cele mai multe ori, senzaţia derapării într-o ambiguitate aridă, con-figuraţiile lingvistice obţinute generând un vizibil deficit semantic.

Continue reading

Vizită la galeria cu monştri. Despre un gestaltroman

1 cornica fulas ian fix

Cronică de RAMONA HĂRȘAN

Proaspăt câştigător al premiului Observator cultural la secţiunea „debut”, romanul Fâşii de ruşine al lui Cristian Fulaş este cu siguranţă una dintre cele mai semnificative „intrări” în scena prozei anilor 2000, o apariţie cu atât mai neaşteptată cu cât profilul extra-literar al obiectului „carte” nu părea să promită nimic spectaculos: nu conving de la prima vedere nici titlul metaforizant, cu sound anacronic, nici aspectul frust şi simbolic-minimalist al copertei, nici relativa lipsă de notorietate (în domeniul ficţiunii, cel puţin) a celor două edituri implicate iniţial în publicare (Gestalt Books şi Vinea). Această „modestie” a aparenţelor devine însă la Cristian Fulaş un fel de avantaj à rebours, făcând din calitatea strict literară a „produsului” un element surpriză şi un statement (implicit) împotriva comodităţilor elective ale publicului. Adevărat, Fâşiile sunt un proiect ambiţios, de inclus în categoria „rarităţi” – sau în „galeria cu monştri”. Propunând un subiect dificil şi contemporan, în contextul căruia preocuparea formală reuşeşte, totuşi, să nu echivaleze cu un simplu „recurs” acordat unor modalităţi artistice desuete, cartea merge în contra-curent cu tendinţa (dominantă la majoritatea douămiiştilor încă activi în domeniu) de a face din minimalismul estetic unicul limbaj posibil sau actual(izabil) al prozei. Și „face punctul”.

Continue reading

Flavius Ardelean – „Bizaroproze”

7 red

Recenzie de ROXANA TÂRZIU

Cele nouă (bizaro)proze scurte conţinute în ultimul volum semnat Flavius Ardelean – anterior A. R. Deleanu – încearcă în fel şi chip să şocheze şi să îşi contrarieze propriul cititor; în ciuda ambiţiei şi a aparentei sfinţenii cu care misiunea textelor este urmată, execuţia lasă publicul mai degrabă desensibilizat şi confuz.

Continue reading

Florentin Popa – „Trips, Heroes and Lovesongs”

5 red

 

Recenzie de IOANA ZEANIDA ROTARIU

Configuraţia volumului câştigător al celei de-a treia ediţii a concursului de debut organizat de Casa de editură Max Blecher şi editura Herg Benet: 4 părţi – „sycorax, enceladus, deimos”, „la mama Vlahie”, „Ore şi munci” şi „Trips, heroes & love songs” – fiecare cu alfabetul lor secret. Au fost unele comentarii la Trips, heroes & love songs care lăsau să se înţeleagă că scriitura lui Florentin Popa ar fi predominant obscură şi obscenă. Neadevărat. Autorul însuşi mărturiseşte: „tânjesc după lucruri mici şi sălbatice”, chiar înghesuind în poezia sa şi o mamaie, un tataie, o balerină mecanică ascunsă într-o cutiuţă muzicală.

Continue reading

Florin Irimia – „Câteva lucruri despre tine”

bis red

Recenzie de CAMELIA TEODORA BUNEA

Al doilea roman al scriitorului şi profesorului Florin Irimia îl aduce în prim-plan pe Damian, una dintre numeroasele victime ale unei educaţii familiale deficitare, naratorul unei poveşti ce ascunde frustrări nebănuite: „Omul e condamnat la cunoaştere. Vrea să ştie, e curios ca o pisică, nu se poate sustrage acestei porniri. Vrea să ştie chiar şi atunci când ştie că nu-i face bine să ştie.”

Continue reading

Andrei Zbârnea – „Kazim”

4 red

Recenzie de MIRUNA IACOB

Volumul #kazim (contemporani cu primăvara arabă), semnat Andrei Zbîrnea, surprinde printr-un demers poetic eminamente eterogen, punctat de însemne ale realităţii imediate. Autorul recurge la o încadratură formală aproape matricială, întrucâtva prielnică unei dispuneri reticulare a istoricului de internaut contemporan. Ciclul de poeme întruneşte trei particularităţi care atrag atenţia la o primă lectură: opţiunea pentru structura tripartită, existenţa a două personaje care traversează în linie dreaptă volumul şi, nu în ultimul rând, indicele omniprezent al hashtag-ului. Continue reading

Diana Bădica – „Enşpe mii de dimineţi”

3 red

Recenzie de DENISA-ELENA PĂUN

Debutul Dianei Bădica, marcat de volumul Enşpe mii de dimineţi, aduce note de prospeţime a expresiei care, suprapuse imaginilor unei vieţi puternic ancorate în cotidian, se configurează într-o poezie sinceră şi ingenuă. Simplitatea limbajului, dinamica fragmentelor decupate dintr-o realitate familiară nu fac decât să limpezească poemele şi să le aducă mai aproape de cititor, însă nu fără a lăsa loc unor corespondenţe surprinzătoare între planul obiectiv şi dimensiunea lui trecută prin filtrul percepţiei, ce deplasează uşor unghiul de privire asupra lumii: „cineva a pus un pom în mijlocul străzii,/ maşinile trăiesc de-a dreapta şi de-a stânga pomului./ în cap am o gaură care se închide în mijlocul zilei,/ cerul e o monedă de 50 de bani.”

Continue reading

Ligia Pârvulescu – „Fluvii de asfalt”

2 red

Recenzie de IULIA ZÂRNOVEAN

Volumul de debut al bucureştencei Ligia Pârvulescu este împărţit în patru secţiuni: albastru intermitent, o mie de ani peste viteza legalăMarlboro lights şi afterlife, fiecare cuprinzând poeme confesive, pregnante, ale feminităţii visătoare. Cuvintele lui Oscar Wilde, motto-ul celui de-al patrulea poem, pot reprezenta, de fapt, motto-ul întregului volum: „era o femeie ciudată, ale cărei rochii păreau a fi croite cu furie şi purtate furtunos”. Femeia din poezia Ligiei Pârvulescu este femeia senzuală, femeia în roşu: „sunt o femeie înaltă şi dreaptă ca o lamă de sabie./ trec prin sângele lui zbârnâind./ îmi stă bine în roşu”. Aceasta se mişcă într-un univers imaginar ceţos, în care erotismul este la fel de intens precum senzaţia de alienare.

Continue reading

Farmecul discret al corporatismului

forum 2

Cronică de  ALEXANDRU AGACHE 

Patru ani pentru a reveni după un debut mai mult decât remarcabil reprezintă un interval de timp perfect ales. Nu ştiu, totuşi, dacă de un calcul bine făcut ţine publicarea a două cărţi în acelaşi an, dacă în spatele dublei reveniri a lui Duțescu, din 2014, nu stau fie o anumită precipitare, fie conjuncţia (ne)fericită a politicilor independente a două edituri, fie intenţia de a-şi încheia conturile cu explorarea literară a mediului corporate, fie, de ce nu? o chibzuială, care să-i fi semnalat posibila impresie a unor resurse creative şi tematice limitate, indusă de publicarea ulterioară a romanului. Poate că un debut în proză şi un simultan comeback în poezie nu ar trebui să ridice atâtea semne de întrebare, însă, în ciuda unui binemeritat succes, pentru Duțescu, anul 2014 ar putea reprezenta şi irosirea, dintr-un singur foc, a două cartuşe de mare calibru.

Continue reading

Despre Uranus Park şi ,,povestea” milimetrului neparcurs

forum 1

Cronică de CAMELIA TEODORA BUNEA

Uranus Park prezintă povestea unui tânăr arhitect ambiţios – Horia Petrescu – care, imediat după terminarea facultăţii, pare a avea şansa de a intra într-o afacere imobiliară complexă cu diverse implicaţii la nivel internaţional. Mai mult decât evident, Horia nu este decât o parte infinitezimală – deci insignifiantă – a unui proiect gigant care îl atrage în special sub aspect financiar. Romanul se vrea a fi un fel de monolog al parvenirii, o discuţie extrem de cinică despre cine, când şi cum poate urca pe scara socială în context românesc.

Continue reading

Interviu duplex: Ioan Groșan și Florin Iaru

                                  Interviu realizat de 
                                  IOANA ZENAIDA ROTARIU
                                  IULIANA RĂDUCAN
                                  ANDREEA CONSTANTINESCU
                                  LUCIANA LIA SIMA

5_interviuExistă diferenţe între a fi scriitor în anii ’80 şi a fi scriitor în ziua de azi? Care ar fi acelea?

Ioan Groșan: Da, există. În anii ’80 scriitorul (cel de o anumită valoare, desigur) era mai respectat, glasul lui se auzea mai distinct în cetate, poate şi fiindcă a fost printre puţinii care s-au manifestat deschis împotriva regimului Ceauşescu (vezi Goma, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu). Azi notorietatea lui, vocea lui au scăzut dramatic, fiind înlocuite de cele ale politicienilor, vedetelor media. Aproape nimeni nu se mai uită „în gura lui”; de cele mai multe ori, chiar dacă glăsuieşte, pare a o face în pustiu.

Continue reading

Maratonul de poezie 2014: Still alive and kicking

  Articol de IULIA STOICHIȚ

 •Urmat de Microantologia maratonistilor

 

Deşi planurile prezidenţiabililor implicaţi în turul doi al alegerilor au făcut (fără intenţie, fireşte) o concurenţă neloială Maratonului de poezie de la Braşov, aflat la cea de-a XIV-a ediţie (prin acordarea celor două zile libere) – conjunctura nu a 4_maratonreuşit să cauzeze nicio problemă reală organizatorilor evenimentului. Sala Gheorghe Crăciun (TP8, pentru connoisseurs) a fost plină de la prima până la ultima secţiune (şase la număr), semn că studenţii au ales să rateze o mini-vacanţă în timpul semestrului, preferând să reziste unei zile ploioase prin poezie şi, implicit, prin perpetuarea tradiţiei. Puţine lucruri l-ar fi bucurat mai mult pe regretatul poet şi profesor Andrei Bodiu, iniţiatorul manifestării, memoriei căruia a fost dedicată ediţia din 2014 a manifestării.

Continue reading

Brașovul în circuitul Premiilor Goncourt: Întâlniri cu Frédéric Verger și Jérôme Ferrari

Articol de RAMONA HĂRȘAN

3_goncourtÎncepând cu anul universitar 2014-2015, Facultatea de Litere din Braşov a intrat în „circuitul” acordării faimoaselor premii Goncourt. Probabil nu mulţi ştim că din 2013 încoace, Academia Goncourt acordă, odată cu premiile anuale de tradiţie, şi un premiu numit „le choix roumain” („Opţiunea românească”) printre premiile din categoria intitulată „listele Goncourt”. România se află aici alături de (doar) alte şase ţări sau zone francofone participante: mai există „Opţiunea italiană”, „Opţiunea Orientului”, „Opţiunea poloneză”, „Opţiunea sârbă”, „Opţiunea elveţiană” şi „Opţiunea tunisiană”. Este vorba de fapt despre un proiect de popularizare a literaturii franceze care implică jurizarea de către studenţii din ariile geografice selectate a acestor premii speciale. Braşovul s-a alăturat „Alegerii studenţilor români” odată cu cea de a doua ediţie (2014) şi a continuat cu cea de a treia (2015).

Continue reading

Bienala Europeană de Poezie, ediţia a II-a: Afinităţi elective

Articol de CAMELIA TEODORA BUNEA

Poezia adevărată, ne spunea la un moment dat Andrei Bodiu, nu este în niciun caz (cu atât mai mult în ziua de azi) o artă populară, poezia de valoare este întotdeauna o arta minoritară care se adresează unui public din ce în ce mai restrâns. Ea se inspiră de peste tot, dar se transformă în ceva aparte. Pare că ar fi uşor să scrii poezie care să se plieze perfect pe tiparele contemporane, dar acest lucru este doar o aparenţă. 

2_bienalaAjunsă la a doua sa ediţie, Bienala Europeană de Poezie (29 şi 30 octombrie 2015) a adunat sub acelaşi acoperiş poeţi valoroşi de prestigiu naţional şi internaţional: Yassen Atanassov şi Kamelia Spassova (Bulgaria), Tomáš Míka şi Alice Prajzentová (Cehia), Jüri Talvet şi Andra Teede (Estonia), Johann Lippet (Germania), Milan Richter şi Lucia Bizarretová (Slovacia), Robert Elekes, Romulus Bucur şi Anca Dumitru, Viorel Mureşan şi Claudiu Komartin, Nicolae Coande şi Silviu Gongonea (România).

Continue reading

Poeții skyzoizi ai lui Dactăr Nicu

Articol de RAMONA HĂRȘAN

Pe 23 octombrie 2015 s-a deschis la Brașov un nou club: unul dintre cele în care în loc să se danseze, se citește (poezie). Sau se dansează, dar cu poezia – îmbrăcată tinerește și pusă pe socializat. Cu „Dactăr Nicu” al lui Alexandru Mușina pe firmament și cu adresă stabilă în Tipografia (probabil cea mai culturală cafenea-ceainărie din oraș), clubul de lectură Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets a devenit încă de la primele ediții una dintre manifestările literare de maximă popularitate (și importanță) de sub Tâmpa. Avându-l ca „motor” principal – i.e. ca organizator și (uneori) ca moderator – pe răsfățatul poeziei brașovene, tânărul și foarte premiatul poet Robert G. Elekes (care este, în timpul liber, și cadru universitar asociat al Facultății de Litere), drept (co/)moderatori (până în 1_nicuprezent) pe Claudiu Komartin, Dan Țăranu sau Adrian Lăcătuș, și drept co-partener pe îndrăgitul proprietar de local din Tipografia, Valentin Bărbat (care este și finanțator parțial al întregii întreprinderi), clubul a trecut cu bine, odată cu ediția din 9 aprilie 2016, de cel de-al șaptelea eveniment al seriei. Poeziei par să îi priască deci și la Brașov ieșirile în oraș la vreme de seară și „schimbarea de aer” pe care o aduce atmosfera dezinhibată (extra-instituțională) a rendez-vous-urilor din café-bar.

Continue reading

Dialog cu Mircea Martin „M-am simţit mai necesar în România decât în Elveţia”

Rodica Ilie: Domnul profesor Mircea Martin este, după cum ştiţi, o personalitate remarcabilă a Literelor româneşti, iar pentru mine a fost un maestru al lecturii, în primul rând. Pe vremea când eram masteranda dumnealui, ne împrumuta cărţi pentru diferite teme, evident, cele ale Şcolii de la Geneva, prin care el a încercat să raporteze studiul criticii şi teoriei literare româneşti la acest model genevez. Aș vrea să-l rog pe domnul profesor să ne facă o scurtă istorie a primei întâlniri cu Jean Starobinski, cu Marcel Raymond şi cu ceilalţi care i-au marcat evident scrisul şi modul de a face teorie literară. Continue reading

Dialog cu Paul Cornea „Acel echilibru este câştigat printr-o anumită experienţă de viaţă. Sunt locuit de tot felul de viziuni şi tot felul de năzbâtii”

Adrian Lăcătuș: În fiecare an, aceste dialoguri dintre participanți și invitații speciali ai colocviului nostru au fost soldate cu adevărate documente orale de istorie culturală și istorie literară, pe care nu le găsim în cărți, în memorii, în istorii și care, într-un fel, dau specificul acestei conferințe.

Paul Cornea a fost subiectul multor dezbateri, unele dintre ele foarte interesante. Aș porni (deschizând eu această convorbire, dar invitându-vă și pe dumneavoastră să adresați domnului Cornea întrebări) de la impresia pe care i-au făcut-o comunicările, în primul rând cele ale studenților, modul în care se regăsește nu atât în descrierea pe care aceștia au făcut-o, cât în metoda de lucru. Ce tip de interogație, ce tip de structurare a argumentului a întâlnit în lucrările studenților și ale colegilor și, din punctul acesta de vedere, dacă suntem într-un moment bun sau într-un moment confuz al articulării minții tinerilor noștri cercetători. Continue reading

Miezul nopții (dramă)

de MIRABELA DAVID

 

Personaje :

ILIE, 55 de ani. Vorbeşte sacadat

LENA, fiica lui, 22 de ani, studentă în an terminal

TUDOR, iubitul Lenei, 25 de ani

Seara târziu, în faţa casei şi, apoi, în interior. Cameră sumar mobilată. Un pat şi un fotoliu. Două mese, una plină cu vase şi un telefon fix şi alta pe care se află un televizor. O sobă într-un colţ. Fereastră mare.

SCENA 1

(Lena și Tudor. În mișcare)

Lena: Nu pot să cred că nu m-ai lăsat să-i zic nimic. 10 km pe oră? Pe bune? 10??? Scuze… 7, 8!!!

Tudor: Lena… Are dreptate şi omul. Drumul e rău. Maşina nu-i a lui. Cine eşti tu ca s-o plătească pentru tine?

Lena: Păi, de ce s-o plătească?

Tudor: Păi, dacă se strică? Tu n-ai văzut câte hârtoape sunt? Şi e noapte…

Lena: Gata. Te rog. Dacă mai vorbim, mă enervez şi mai tare. Puteam s-o luăm la pas şi tot ajungeam mai devreme. Cine ştie în ce stare îl găsim. Când mă gândesc…. Abia aştept să ajung! Taximetristul naibii! 7 km! Nici nu ştiam că o maşină poate merge cu atâta… Incredibil. Şi-a găsit când să ne plimbe până la Caraclău. Al dracului de idilic! Stele, dealuri, şofer personal şi tata cine ştie ce mama dracului face singur acasă. Şi tac-tu nu mai putea să stea câteva ore cu el…

Tudor: Eşti culmea! Lenuţa, scumpo… Doar ţi-a explicat că trebuia să închidă găinile, să dea caii la apă…

Lena: Da, da. Scuză-mă. Sunt nervoasă. Ştiu că nu mai putea sta. A stat destul pentru un necunoscut..

Tudor: Ei, nici chiar aşa. În toamnă o să fie cuscri. Nu te-ai răzgândit, nu? Am dat acontul şi tot…

Lena: Stai liniştit, iepuraş! Ne luăm. Am zis! Inelul e pe deget. Dar acuma nu asta-i important. Vreau să ajung odată. M-am săturat de telefoane care să mă pună pe drumuri. Am şi eu treburile mele. Pentru lucrare n-am scris nimic. Până când emoţii de astea? Săptămâna trecută s-a întâmplat la fel. Acu’ 2 săptămâni nu mai era de găsit. Şi nici la noi n-a vrut să stea. Doamne!

Tudor: Ei, lasă, că trece. E mai greu un pic până la operaţie. O lună mai e. Două. Şi atât. O să fie bine. O să vezi. Nea Ilie e puternic. Va trece peste asta. Mai greu acum, da’… o să fie bine. Curaj!

Lena: Da, ai dreptate. Ştii tu ce zici! E foarte puternic. Sau.. era. Nu ai văzut ce picioare are? Îs umflate rău. Tușește ca un măgar. Mai ştii în tren când ne întorceam de la botez de la Marceluş cum a sculat tot vagonul cu tusea lui? Sărmanul! Cred că şi el se simte prost.

Tudor: Da. Mare figură nea Ilie!…

Lena: Mai ştii ce zâmbet a pus când controlorul s-a mirat că e pensionar? Dragul de el! Parca era copil. „Nu-i aşa că sunt tânăr?”…. Îmi vine să plâng…

Tudor: Am ajuns. Linişteşte-te. Să nu te vadă aşa.

Continue reading

Ăsta-i kalashnikovul meu

de DAN TABAC

 

Acţiunea piesei se petrece într-un centru temporar pentru persoane fără adăpost.

 

Personajele:

Un bătrân (pensionar, în jur de 75 de ani)

Un băiat (12 ani)

O tânără (19 ani)

Un fost soldat (42 de ani)

Primul fiu al bătrânului (în jur de 40 de ani)

Al doilea fiu al bătrânului (în jur de 35 de ani)

Un necunoscut (între două vârste)

Un reporter (de la o televiziune)

Alt reporter (revistă cancan)

 

 SCENA I

În faţa televizorului.

Copilul stă aşezat în mijlocul canapelei din faţa televizorului de la centru. Îşi potriveşte pe cap o bentiţă neagră. Îşi şterge apoi Kalashnikovul. În cadru apare bătrânul.

Bătrânul: Nu stai cam prea aşa… şi-n centru… şi bine?

Băiatul: Depinde!

Bătrânul: Depinde de mine, puţoiule! Fă loc şi schimbă canalu’!

Băiatul: Nu pot!

Bătrânul: Luminează-mă!

Băiatul: Scrie pe fruntea mea Hidroelectrica?

Bătrânul: Ce vârstă ai măi, mucea?

Băiatul: M-ai întrebat asta şi ieri!

Bătrânul: Te mai întreb o dată!

Băiatul: Televizorul afectează memoria.

Bătrânul: Păi vezi, dacă stai toată ziua la filme?

Băiatul: Gimnastica face bine la ramoliţi! A zis ieri la televizor.

Pauză

Bătrânul: Auzi? Şefa ştie că stai la televizor? E târziu şi filmu’ are bulină! Ce ţi-ai pus prostia aia pe cap? Ţi-a murit cineva?

Băiatul: Ce ştii tu, moşulică? Eu sunt Stallone!

Bătrânul: Ăsta cine mai e?

Băiatul: E cel mai mega super erou American care a existat vreodată!

Bătrânul: Nu-ţi mai pierde timpul, băiete, că ăştia sunt eroi numa-n filme! Hai să ne uităm la ştiri!

Băiatul: Nu te stresa! Nu se ieftinesc gazele!

Băiatul: Zici şi tu aşa să scapi de mine! De parcă nu ştiu eu ce căpşor ai, Pezevenchiule!

Băiatul: Doamna mi-a spus că gazul s-a scumpit şi că nu vor mai primi oameni la centru.

Bătrânul: Şi de ce ţi-a spus ţie şi mie nu?

Băiatul: Eu sunt Stallone, moşulică! Şi ăsta-i Kalashnikovul meu!

Continue reading

Cu resturi de hârtie poți

de ANCA DUMITRU

 

Acolo nimeni

 

îți vine să crezi?

e un fel de aisberg din care nu se vede decât vârful

un spate de hipopotam slinos plutind prin apă înainte să se scufunde

un fel de jucărie uitată în nisip

pentru jumătatea de jos nu avem lunete subacvatice

 

acolo călătorești prin apă prin țevi dacă ești o moleculă

nu știu exact unde ajungi acolo ieși la plimbare prin întuneric

prin pământ acolo nimeni nu știe în ce direcție bate vântul

e ca într-un frigider din care lumea scoate orice dar nu pune nimic la loc

 

ca într-un bazar negru cleios în care te rătăcești din prima

ca într-o magazie din care se mai poate fura ceva

dacă dai la o parte praful și pânzele de păianjen

ca într-o casă nesfârșită năpădită de ierburi din Tarkovski

 

prima jumătate se vede bine se studiază unii avansează ipoteze

e ca o cultură de bacterii care se mișcă rapid fără zgomot

ca un miez de pâine pe care s-au aruncat porumbeii

  Continue reading

Cu documente, despre cenzură

controlul-cartii

Cronică de ANCA PAPANĂ

După ce a publicat, în 2010, Epurarea cărţilor în România. Documente (1944-1964) şi, în 2014, Instituţia cenzurii comuniste în România (1949-1977), ambele colecţii de documente, Liliana Corobca ne propune în Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România o investigaţie sistematică a structurilor care s-au ocupat, de-a lungul perioadei comuniste, de cenzurarea producţiei literare.

Continue reading

Călătorii în Bizzare World

seinfeld-si-sora-lui-nabokov_1_fullsize1

Cronică de CRISTINA VASILICĂ

Vorbind despre rubrica ei săptămînală intitulată „Biografitti” şi care se putea citi, pînă acum un an, în paginile „Dilemei vechi”, Simona Sora notează: „Această rubrică ar fi trebuit să se numească altfel: «Cartea sau viaţa», dar, în final, mi s-a părut nu doar rebarbativ, ci şi puţin absurd. De ce sau una, sau alta, cînd întotdeauna ele sînt atît de amestecate? De ce să le separi, cînd cartea face parte din viaţă, la fel cum viaţa, cu multe ale ei, e «materia primă» a cărţii? De ce porcăriile, josniciile, mînăriile vieţii trebuie izolate de aerul impersonal şi rarefiat al literaturii adevărate, cea care merită discutată?”.

Continue reading

Despre Ce-a vrut să spună autorul

ce-a-vrut-sa-spuna-autorul

Cronică de LARISA STÎLPEANU

Ce-a vrut să spună autorul, volumul coordonat de filologul Marius Chivu, este o concretizare a muncii de intervievator pe care a desfăşurat-o mai bine de 10 ani pentru Revista 22. Marius Chivu a selectat interviuri cu 27 scriitori din toate generaţiile, de la Ştefan Agopian până la Radu Vancu. Poeţi, prozatori sau critici literari, toţi discută cu fervoare despre literatura română, dar şi universală, despre viaţa scriitoricească, dar şi despre viaţa personală.

Continue reading

Ionuţ Chiva şi avatarurile speriate ale lui Boddah

boddah-speriat_1_fullsize

Cronică de RAMONA HĂRȘAN

O revenire binevenită în proza acestor ani este cea a lui Ionuț Chiva, unul dintre nu foarte numeroșii autori cu control sigur pe încheietura mâinii. Proaspătul său volum de povestiri Boddah speriat lasă, la nivelul expresiei și stilului, prea puțin de dorit. Scrisul dezinvolt, suplu (fără pretenții superflue, urmărind mai degrabă, simplu, să „spună povestea”) le lasă naratorilor-personaj spațiu de joc, ceea ce aduce în prim-plan lumea din carte, ficțiunea (fie ea cu tentă „auto-” sau nu), conferindu-i forța de a masca și a-și subordona, cu maximă naturalețe, convenția/pactul de lectură. Cei câțiva povestitori „vorbesc” o limbă familiară, nefardată, ușor colorată colocvial. Demersurile lor mentale nu sunt străine de acele mici digresiuni sau tăieri bruște de ritm specifice adresării directe/ca-și-orale cu caracter confesiv, permițând în același timp suprapunerea și întretăierea firelor narative, recuperarea unor episoade biografice cu valoare simbolică ș.a.m.d., fără ca firescul actului de „a istorisi” să aibă de suferit. Limbajul „actualizat”, adus „la zi” – fluent, flegmatic, dezinhibat, argotic atât cât este necesar – evită cu lejeritate capcanele teribilismului cool: „jemenfichismul” aparent al acestor „bully care-și descoperă uneori inima” [p.150] nu trebuie să inducă în eroare. Ceea ce se urmărește (cu succes) este construcția cât mai credibilă a senzației de autenticitate – că cineva îți vorbește, îți relatează „cu adevărat” și în timp real ceva. Continue reading

Terasă & fun

boddah-speriat_1_fullsize

Cronică de ANDREEA IVAN

De pe coperta a patra a cărții Boddah speriat, apărută anul acesta la editura Polirom, aflăm că Ionuț Chiva a adunat aici povestiri despre singurătate, despre copilărie și despre câini. O parte din critica de întâmpinare de la noi consideră că singura proză „consistentă”, demnă de păstrat într-un eventual roman autobiografic, este Vorbește Alex; totuși, nu prozele din categoria acestei povestiri fac din Ionuț Chiva un foarte bun povestitor, ci cele în care scriitura debordează de energie în amintirile despre copilărie sau cele în care naratorul este sensibil – nu patetic – și își îndreaptă atenția spre câini. Continue reading

Tudor Creţu – Fragmente continue. Poeme Live

tudor-cretu-poeme-continue

Recenzie de  
CAMELIA-TEODORA BUNEA

Apărut în 2014 la CDPL, volumul lui Tudor Creţu conţine câteva imagini pregnante, originale, ce ţi se întipăresc rapid în minte şi revin obsesiv – ,,vocea ta-mi umple osele/ precum măduva/ şi-n lanul de grâu şi-n lanul de secară/ la ora mesei m-avânt”, ,,taica şi maica/ morţii familiei atârnând ordonaţi/ precum jaluzelele/ de ceva la fel de alb […]” sau ,,cusătura mortului-/ un şir de iarbă roşie/străbătând abdomenul” sau ,,lemnul crucii/ mai frumos ud“  –, dar care se pierd într-un volum prea amplu.

Continue reading

Ioan Stanomir – Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată

Camera obscura Ioan Stanomir

Recenzie de SENIDA POENARIU

„Cine citește își amintește”, conchide Angelo Mitchievici mizând pe valențele nostalgice ale demersului critic inițiat de Stanomir în sfera benzii desenate. Dar dincolo de forța evocatoare, de mediul comunist în care Stanomir plaseazăaxiologicbanda desenată, cu ce ar rămâne în urma lecturii un cititor care nu a cunoscut realitatea descrisă de politolog, nu este interesat de ea, ci este un simplu pasionat al fenomenului benzii desenate? Sunt observațiile lui Stanomir valabile și adecvate doar generației a cărei evadare din „țara fără de culori” a reprezentat-o banda desenată descrisă ca o „poartă din zid spre libertate”, deschizând (pe lângă porțile libertății deja menționate) porțile onirice prin care „copiii și adolescenții își construiesc propria navă spațială, cu care se avântă în galaxiile și in evurile” necucerite, puterea ei de a „convoca, ca într-un discurs orfin, imaginea și textul, făcând să se nască muzica unui vis care nu se stinge niciodată” (never and ever, aș adăuga, ca o mostră a patetismului ce însoțește discursul critic, dacă mai era nevoie… )? Studiul are, din fericire, o deschidere mai mare decât atât. Continue reading

Ruxandra Cesereanu – California (pe Someş)

california-pe-somes-produs_imagine

Recenzie de IOANA ZENAIDA ROTARIU

Volumul Ruxandrei Cesereanu se coagulează în jurul unei obsesii – celebra melodie Hotel California cântată de un grup de tineri pe malul Someşului. Raportându-ne la definiţia lui Alfred Adler termenul de obsesie este descris ca imagine/ idee ce revine constant în câmpul conştiinţei exprimând fuga de realitate şi transpunerea conflictelor vitale într-un plan ireal.

Continue reading

Cronică de miercuri, cu gândul la joi

intamplat-intr-joi-200696

Cronică de ROXANA A. TÂRZIU

De câte ori nu ni s-a întâmplat şi nouă ca, într-o joi oarecare, să omorâm peştii colegei de cameră, să devenim faimoşi sau să ne îndrăgostim de vânzătorul de periuţe de dinţi, obsedat de extratereştri? Monologurile celor zece personaje vrut banale şi strategic clişeizate din cadrul primei piese de teatru din volumul S-a întâmplat într-o joi de Elise Wilk se clădesc pe o serie de frustrări. Diferitele lor experienţe, mult prea inedite pentru a mai putea fi plauzibile, se uniformizează lexical printr-o serie restrânsă de înjurături timide, de care se foloseşte omul de rând în relatarea oricărui eveniment; fie acesta student, elev, taximetrist, şomer sau vânzător, ocazionala utilizare a sintagmei „să mor io”nu ar trebui să lipsească din discurs. Povestea fiecărui personaj din S-a întâmplat într-o joi se învârte în jurul unui eveniment, cu coordonate trase de păr şi îmbibat în elemente hollywoodiene de mâna a doua. Ura românului faţă de propria condiţie îl obligă să îşi creeze o ficţiune proprie, cu tentă de film ieftin sau de sketch. Similar unei situaţii din parodia Everything You Always Wanted to Know About Sex But Were Afraid to Ask a lui Woody Allen, tatăl adolescentului se îmbracă în haine de femeie; într-un apartament gol, el caută să îşi îndeplinească astfel săptămânal fanteziile intime. Umorul întâmplărilor tragi-comice se bazează pe pateticul indivizilor care încearcă să evadeze din cotidian. Continue reading